CĂTĂLINA PONOR, locul 4 la BÂRNĂ. Cine este Mihai Breștian, românul care a cerut recorectarea notei americancei Raisman

Publicat: 07/08/2012, 19:10
Actualizat: 08/08/2012, 16:20

Cătălina Ponor a pierdut medalia de bronz în finala de la bârnă după ce arbitrii au recorectat nota americancei Alexandra Raisman și i-au acordat o zecime cu care a urcat pe locul trei.

Solicitarea de recorectare a venit din partea lui Mihai Breștian, un antrenor român plecat din țară acum 27 de ani, stabilit în SUA unde are o academie împreună cu soția sa. Cei doi o antrenează pe Raisman la Brestyan’s American Gymnastics și astfel au mers cu gimnasta la Jocurile Olimpice de la Londra.

Pentru că a plecat din România în 1985 se știu destul de puține despre Breștian, dar cert este că până în 1983 a lucrat cu antrenoarea Varkonyi Iudita la Clubul CSM Arad, apoi, între 1983 și 1985 a antrenat tot la Arad împreună cu soția sa, Silvia. Cei doi au ajuns apoi în SUA, și-au înființat o academie care a ajuns celebră după ce a descoperit-o pe Alicia Sacramone, de patru ori campioană mondială și medaliată cu argint la Beijing.

Pe site-ul oficial al clubului lor din America cei doi spun că au fost antrenori ai echipelor naționale ale României și Israelului, că au fost în colectivul tehnic al echipei SUA și la Beijing iar în 2011 a fost desemnat antrenorul anului în SUA.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...